Compartimentul adoptii si post-adoptii

Despre adopție

Adopția este operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului.

Adopția poate fi:

  • adopție internă –  adopția în care atât adoptatorul sau familia adoptatoare, cât și adoptatul au reședința obișnuită în România;
  • adopție internațională –  adopția în care adoptatorul sau familia adoptatoare și copilul ce urmează să fie adoptat au reședința obișnuită în state diferite, iar, în urma încuviințării adopției, copilul urmează să aibă aceeași reședință obișnuită cu cea a adoptatorului.

Pot adopta:

  • persoanele care au capacitate deplină de exercițiu și care sunt cu cel puțin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doresc să-l adopte, totodată să prezinte garanții morale și condiții materiale necesare creșterii, educării și dezvoltării armonioase a copilului.

Nu pot adopta:

  • persoanele cu boli psihice și handicap mintal;
  • persoana care a fost condamnată definitiv pentru o infracțiune contra persoanei sau contra familiei, săvârșită cu intenție, precum și pentru infracțiunea pornografie infantilă privind traficul de droguri sau precursori nu poate adopta;
  • persoana ori familia al cărui copil beneficiază de o măsură de protecție specială sau care este decăzută din drepturile părintești;
  • persoanele  care doresc să adopte singure, ai căror soți sunt bolnavi psihic sau au un handicap mintal sau se găsesc în una din situațiile prezentate anterior.

Etapele procedurii de adopție

1. Întâlnirea de informare prealabilă

Persoanele/familiile interesate să adopte se vor prezenta la sediul Direcției generale de asistență socială și protecția copilului Mehedinți, strada Traian nr. 89, la Compartiment adopții și post-adopții, ocazie cu care vor fi informați despre caracteristicile copiilor adoptabili, documentele necesare întocmirii dosarului de evaluare pentru adopție, demersurile și durata procedurilor adopției interne.

2. Atestarea ca persoană/familie aptă să adopte

Anterior înregistrării cererii privind eliberarea atestatului, direcția se va asigura că procedura de informare prealabilă a persoanei-familiei a fost îndeplinită. În caz contrar, direcția va proceda în mod obligatoriu la furnizarea informațiilor și întocmirea documentului care atestă îndeplinirea acestei activități.

(1) Cererea privind eliberarea atestatului este însoțită de următoarele documente:

  1. copie de pe buletinul/cartea de identitate, permisul de ședere pe termen lung sau, după caz, cartea de rezidență permanentă; însoțite de originale;
  2. declarație autentică pe propria răspundere cu privire la locuirea efectivă și continuă pe teritoriul României în ultimele 6 luni anterioare depunerii cererii de evaluare, neexistând absențe temporare care cumulat să depășească 3 luni;
  3. copie de pe certificatul de naștere;
  4. copie de pe certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorț/certificatul de divorț, dacă este cazul, însoțite de originale;
  5. copie de pe titlul de proprietate sau alt document care să ateste dreptul de folosință a locuinței;
  6. certificatul de cazier judiciar;
  7. adeverințe de venit sau alte documente care atestă veniturile nete ale solicitantului/solicitanților;
  8. certificat/adeverință medical/medicală eliberat/eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate și eventualele boli cronice inclusiv bolile psihiatrice, însoțit/însoțită de rezultatul evaluării psihiatrice;
  9. minimum două caracterizări de la ultimul loc de muncă pentru fiecare solicitant;
  10. declarația soțului care nu se asociază la cererea de adopție, cu indicarea expresă a motivelor neasocierii;
  11. declarație notariala pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul/solicitanții nu este/sunt decăzut/decăzuți din drepturile părintești, precum și referitor la faptul că nu are/au copil/copii în sistemul de protecție specială ;
  12. certificatul de cazier judiciar al persoanelor cu care locuiește solicitantul;
  13. certificat/adeverință medicală eliberat/eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate a celorlalte persoane cu care locuiește solicitantul, cu menționarea eventualelor boli cronice, inclusiv boli psihice, însoțit/însoțită de rezultatul evaluării psihiatrice.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. f), h), k) și m) se solicită și pentru soțul adoptatorului, în situația în care acesta nu se asociază la cererea de adopție.

(3) Pentru soluționarea cererii de evaluare pot fi solicitate orice alte documente și informații considerate relevante.

Eliberarea atestatului de persoană/familie aptă să adopte (atestatul este valabil pentru o perioadă de doi ani de la data emiterii).

Obținerea atestatului nu este necesară în următoarele cazuri:

  • pentru adopția persoanei majore ,
  • pentru adopția copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv.

În situația în care solicitantul își schimbă domiciliul pe parcursul procesului de evaluare în raza administrativ-teritorială a altei direcții competente să elibereze atestatul, direcția sau, după caz, O.P.A. care a înregistrat cererea de evaluare are obligația transmiterii acesteia, însoțită de întreaga documentație existentă, direcției de la noul domiciliu, în termen de 3 zile lucrătoare de la data la care a luat cunoștință de schimbarea domiciliului. În acest caz finalizarea procedurii de evaluare poate fi realizată de către direcția de la noul domiciliu sau de către un O.P.A. cu care această direcție a încheiat protocol de colaborare.

În perioada evaluării  angajatorii au obligația de a acorda salariatului sau, după caz, salariaților soț și soție care adoptă, timp liber pentru efectuarea evaluărilor impuse de obținerea atestatului și realizarea potrivirii practice, fără diminuarea drepturilor salariale, în limita a maximum 40 de ore pe an .

 3. Încredințarea în vederea adopției

(pentru o perioadă de 90 de zile)

La cererea de încredințare în vederea adopției se anexează următoarele documente:

  • copie de pe buletinul/cartea de identitate, permisul de ședere pe termen lung sau, după caz, cartea de rezidență permanentă;
  • copie legalizată de pe certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorț/certificatul de divorț, dacă este cazul;
  • certificatul de cazier judiciar;
  • adeverințe de venit sau alte documente care atestă veniturile nete ale solicitantului/solicitanților;
  • certificat/adeverință medical/medicală eliberat/eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate și eventualele boli cronice, însoțit/însoțită de rezultatul evaluării psihiatrice;
  • certificatul de cazier judiciar al persoanelor cu care locuiește solicitantul;
  • certificat/adeverință medicală eliberat/eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate a celorlalte persoane cu care locuiește solicitantul, cu menționarea eventualelor boli cronice, inclusiv bolile psihice, însoțit/însoțită de rezultatul evaluării psihiatrice .
  • certificatul de naștere al copilului, în copie ;
  • certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de medicul de familie în a cărui evidență se află;
  • hotărârea judecătorească irevocabilă, legalizata, privind deschiderea procedurii adopției interne ;
  • raportul de potrivire, conținând propunerea de sesizare a instanței judecătorești pentru încredințarea copilului în vederea adopției ;
  • dispoziția și atestatul de adoptator/familie adoptatoare apt/aptă să adopte ;
  • orice alte documente relevante în susținerea cererii de încredințare în vederea adopției.

Încredințarea în vederea adopției se face de către instanța judecătorească competentă.

4. Încuviințarea adopției

Cererea de încuviințare a adopției este însoțită de următoarele acte:

  • certificatul de naștere al copilului, în copie legalizată;
  • certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unități publice nominalizate de către direcția de sănătate publică;
  • atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare;
  • hotărârea judecătorească irevocabilă de încredințare în vederea adopției;
  • certificatele de naștere ale adoptatorului sau ale soțului și soției din familia adoptatoare, în copie legalizată;
  • certificatul de căsătorie al adoptatorului sau al soților din familia adoptatoare, în copie legalizată;
  • cazierul judiciar al adoptatorului sau, după caz, al fiecărui membru al familiei adoptatoare;
  • certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului, eliberat de medicul de familie pe lista căruia este înscris;
  • documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimțământului părinților firești, în măsura în care nu s-a pronunțat anterior o hotărâre judecătorească de încuviințare a deschiderii procedurii adopției interne a copilului.

Direcția în a cărei rază teritorială domiciliază persoana sau familia adoptatoare va avea obligația de a depune rapoartele finale până cel mai târziu cu 5 zile înaintea termenului la care a fost citată pentru judecarea cauzei, precum și, după caz, de a da instanței judecătorești orice relații necesare pentru soluționarea cererii de încuviințare a adopției.

Instanța judecătorească va admite cererea de încuviințare a adopției numai dacă, pe baza probelor administrate, și-a format convingerea că adopția este în interesul superior al copilului. În termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a încuviințat adopția, direcția care a participat la judecarea cererii de încuviințare a adopției va înștiința în scris părinții firești despre aceasta.

5. Post-adopția (2 ani)

  • rapoarte trimestriale asupra evoluției relațiilor copil-persoană/familie adoptatoare,
  • servicii post-adopție.

Persoanele interesate se pot adresa Compartimentului Adopție și Post-adopție din cadrul Direcției generale de asistență socială și protecția copilului Mehedinți la numărul de telefon 0252/324460

Coordonatele Compartimentului adopții și post-adopții Mehedinți:

Adresa: strada Traian  nr. 89, municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți

Program de lucru cu publicul:

  • Luni – Joi:   08.00 – 16.30
  • Vineri:         08.00 – 14.00

Principalele acte normative care reglementează procedura adopției sunt:

  • Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicata cu completările și modificările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului nr. 579/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura  adopției, pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 233/2012 privind serviciile și activitățile ce pot fi desfășurate de către organismele private române în cadrul procedurii adopției interne, precum și metodologia de autorizare a acestora și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1441/2004 cu privire la autorizarea organizațiilor private străine de a desfășura activități în domeniul adopției internaționale;
  • Decizia nr. 661/2016 privind aprobarea modelului și conținutului unor formulare, instrumente și documente utilizate în procedura adopției;